Valoarea arhitecturală a ansamblului curții de la Coțofeni este dată de casele care au fost locuite continuu timp de peste două secole. Un lucru interesant de observat este cum construcțiile noi au fost mereu integrate în vechea arhitectură și felul în care ansamblul și-a păstrat unicitatea, pornind de la arhitectura tradițională, la cea occidentală și înapoi la căutarea stilului național.

Prima noastră încercare de a vizita ansamblul curții de la Coțofeni a avut drept urmare o împotmolire, la propriu, în nămol. De pe faleză, la poalele unui mic deal, se arătau pe rând parcul curții domnești, fântâna și puțin din silueta vechiului conac. În acele zile au apărut și câteva știri despre satul care devine adesea un loc mlăștinos ( știrea1 & știrea2), iar localnicii se arată de fiecare dată nemulțumiți, făcând reclamații la primărie.

Curiozitatea ne-a făcut să ne reîntoarcem și a doua expediție a fost făcută favorabil, la începutul primăverii. Am descoperit o altă intrare înspre ansamblu și am recunoscut conacul din depărtare, în capătul aleii. În baia de soare care-i scălda zidurile părea făcut din cretă, iar vegetația moartă îi dădea o alură de bolnav; o agonie pe care și-o ducea printre mărăcini, crengi uscate și bălării.

Porțile vechi și șubrede închid cu lacăt și legături, mai mult ca simbol, intrarea înspre vechiul conac.

Astăzi, lângă vechea moșie se află ca o antiteză școala satului. Deasupra capetelor de copii, un șir de baloane colorate și bătute de vânt erau dovada sărbătoririi primăverii din curtea școlii; loc de întâlnire pentru elevi chiar și-n zi de duminică. Printre râsete, chipsuri, role și biciclete ne-au primit cu jovialitate și ne-au fost călăuze în drumul printre mărăcini înspre curtea ansamblului.

Conacul brâncovenesc a redevenit proprietate privată nu demult, după o lungă istorie în care s-a adaptat mai multor funcțiuni. Astăzi, el este în proprietatea unei persoane a cărei identitate nu este necesar să o dezvăluim în articolul de față. În orice caz, acest lucru nu ar schimba cu nimic situația în care se află de foarte multă vreme ansamblul curții de la Coțofeni; monument istoric de clasă A. Conacul, așa cum l-am găsit pe deal, nu pare să își recunoască vreun proprietar. Este impozant, monumental, masiv, poate ușor aplecat, iar împreună cu bolțile și cu fisurile sale se cască înspre lunca Jiului. Cu mai mult de jumătate din treptele de lemn de la intrare lipsă, conacul își retrage dorința de a mai fi vizitat.

Un studiu istoric-arhitectural relevant despre ansamblul de la Coțofenii din Față a fost scris în 1999 de Anca Brătuleanu, studiu care apare în numerele 1-4 în Buletinului Comisiei Monumentelor Istorice.

Neamul Coțofenilor devine cunoscut în prima parte a secolului al XVII-lea, odată cu spătarul Mihai Coțofeanu, om de încredere şi susţinător al lui Matei Basarab în lupta pe care acesta o purta împotriva lui Leon Vodă. Mihai și-a ridicat curtea în satul Coțofeni, într-un loc care se pare că nu ar coincide cu amplasarea ansamblului în cauză. Cel puțin, așa arată unele surse care tratează amănunțit istoria locuirii conacului. Pentru a nu se complica, numeroase alte surse afirmă că Mihai Coțofeanu este întemeietorul curții și al conacului. Istoria construirii și a locuirii de început a primului conac din ansamblu este și astăzi necunoscută și dezbătută de istorici și cercetători. Unii consideră că a fost construit în secolul al XVIIl-lea, iar alții cu un secol mai devreme.

Abia începând cu secolul al XIX-lea istoria locului devine mai clară, când lângă vechiul conac brâncovenesc a fost construită o a doua casă, în stil neoclasic, despre care se spune că ar fi aparținut arendașului. În 1857, moșia era arendată fraților Dumba, familie care se știe că locuia mai mult la Craiova decât în satul Coțofeni. Tot în secolul al XIX-lea, a fost realizată și fântâna spătarului care capta la baza falezei mai multe izvoare.

Înainte de 1899, proprietatea a fost împărțită familiilor Chintescu și Măldărăscu, numele Coțofeanu nu mai apărea în acte la acea dată. Tot atunci a fost construită o a treia casă, în stil neoromânesc, cu aproape aceleași dimensiuni ca cele ale vechiului conac. Cel mai probabil ea a devenit casa Chinteștilor, iar conacul a rămas al Măldărăștilor. Fapt care coincide și cu informația pe care o cunosc locuitorii satului, inclusiv copiii pe care i-am întâlnit în curtea școlii.

Se impune o analiză arhitecturală mai amănunțită a vechiului conac, cât și câteva remarci asupra celorlalte monumente care fac parte din ansamblul de la Coțofeni. Vechea casă a Coțofenilor este un prototip al locuințelor boierești de secol XVIII. Conacul are pivniță mare și încăperi anexe, cu acces de la nivelul solului la etaj printr-un foișor. Există chiar două foișoare; unul orientat înspre intrare, iar celălalt înspre grădina din spatele curții. Tipul de boltire este iarăși tipic Țării Românești începând cu a doua jumătate a secolului XVII, odată cu construirea primelor case ale familiei Cantacuzino, apoi generalizate pe timpul lui Brâncoveanu. Conacul de la Coțofeni se numără printre cele cinci care încă mai păstrează tipul de acoperire boltită a încăperilor; și anume acoperirea cu penetrații. Ea a suportat de-a lungul timpului și câteva intervenții necesare, ultima restaurare făcându-se în jurul anului 1970.

Cea de-a treia construcție, casa de început de secol XX, cea a Chinteștilor, a fost realizată în stil național, neoromânesc. Arhitectura ei, vădit mai modernă față de cea a vechiului conac, vine ca o completare stilistică, într-o notă modernă, făcută de arhitectul vremii.

Casa neoromânească a fost terminată în 1906. Tot atunci, peisagiștii Édouard Redont și Emile Pinard, creatorii Parcului Nicolae Romanescu și English Park din Craiova, au amenajat spațiul verde al ansamblului Coțofenilor. Aceste lucrări de arhitectură peisagistică în jurul conacelor erau considerate la modă în acea vreme.

Astfel, parcul venea să ofere o armonie și să dea o coerență construcțiilor realizate în epoci diferite. Încă se mai poate observa diversitatea copacilor bătrâni plantați pe-atunci; platani, tei, stejari, frasini, pini și brazi.

Casa de secol XIX este, din punct de vedere cronologic, cea de-a doua construcție de pe moșie. De dimensiuni mai mici, construită doar pe parter, ea reprezintă o curiozitate în alcătuirea ansamblului. Se află în partea de vest a moșiei și are la intrare un portic clasicist cu doi stâlpi care susțin frontonul triunghiular. Întregul exterior al clădirii, împreună cu simetria fostelor încăperi din interior, reflectă acest stil. Așa cum am amintit, casa a fost cel mai probabil construită pentru arendașul sau administratorul moșiei. Acest gen de construcții sunt adesea întâlnite în apropierea casei principale.

Se spune că în 1907 ansamblul a fost incendiat de țăranii răsculați. A urmat o restaurare a caselor, în care s-a intervenit asupra vechiului conacului și asupra casei arendașului.

După cel de-al Doilea Război Mondial, curtea a fost trecută în proprietatea statului. Mai întâi a fost repartizată Institutului Agronomic din Craiova pentru a o transforma într-o fermă experimentală, apoi unei unități militare și, în cele din urmă, a intrat în proprietatea unei unități agricole.

În 1972, conacul a fost transferat Oficiului Județean de Turism din Dolj pentru amenajarea unui punct turistic, însă proiectul nu a fost aplicat. La scurt timp, Muzeul Olteniei Craiova a cerut Direcției Patrimoniului Cultural Național să îl transforme în muzeu și rezervație de artă rurală, însă nici de această dată nu s-a concretizat nimic.

Casa din curtea bisericii este și ea demnă de a fi menționată. Cea mai nouă construcție și cea de-a parta despre care am vorbit (excluzând biserica anasmblului despre care nu am ales să vorbim). Clădirea anexă ridicată între 1925 și 1941, a fost casă culturală cu sală de conferință și bibliotecă parohială. Era o clădire comunitară sătească specifică începutului de secol XX.

Anexele gospodărești nu pot fi date exact, căci starea în care se află nu este una tocmai bună. Se spune că aici au fost odată grajdurile domnești.

Istoria ansamblului de la Coțofeni a fost plină de evenimente și oameni care i-au trecut pragul. Ultimele momente de însemnătate pentru această moșie pe care le mai amintim sunt vizita Reginei Maria din 1930 și filmările din 1976 pe care regizorul Dan Pița le-a realizat aici pentru filmul „Tănase Scatiu”.

Valoarea arhitecturală a ansamblului e arătată de casele care au fost locuite continuu timp de peste două secole și este interesant de observat cum construcțiile noi au fost mereu integrate în vechea arhitectură. Ele au venit pe rând pentru a face parte din ansamblul Coțofeni, așa cum încă îl mai putem vedea. Una dintre principalele valori ale ansamblului este punerea laolaltă a acestor bijuterii arhitecturale, de la arhitectură tradițională, la cea occidentală și înapoi la căutarea stilului național. Aici se află unicitatea întregului ansamblu.

Text: Isabela Văduva Foto: Alex Iacob, Isabela Văduva

Bibliografie: Anca Brătuleanu, Ansamblul de la Coţofenii din faţă, Dolj, Studiu istoric – arhitectural (raport preliminar) în Buletinului Comisiei Monumentelor Istorice, nr. 1-4, 1999.

Dacă ți-a plăcut, susține proiectele noastre!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top