Scurtele plimbări în jurul locuințelor, ieșirile în interes de serviciu și orice deplasare făcută în tot acest răstimp al stării de urgență ne-au făcut adsea să privim cu alți ochi lucrurile și locurile care compun realitatea noastră cotidiană. Pietonalele orașelor sunt adesea pustii. Lipsa forfotei și a zumzetului, înainte firești, ale orașelor, se transformă parcă într-un zgomot interior.

Centrul Craiovei este pustiu în cele mai multe ore din zi și din noapte. Numai când bate vântul mai există iluzia unei animări în peisaj. E interesant cum cele mai părăsite locuri, astăzi, ne pot atrage mai ușor atenția. Astfel, am redescoperit fațada dramatică a binecunoscutei Case cu Copaci de pe strada Olteț, cu nr. 23, din centrul Craiovei. Pânzele, care odată acopereau fațada clădirii, fluturau în vânt cu zgomot.

Casa cu Copaci nu a fost vreodată clasată ca monument istoric, dar se află într-o situație specială datorită poziționării ei în centrul orașului. De mai bine de 30 de ani, casa pune probleme primăriei locale. Nu se poate dărâma orișicum, dar totuși municipialitatea Craiovei a considerat că se află într-o situație de degradare mult prea avansată pentru a mai putea fi restaurată, așa că nu se va mai putea păstra nici măcar fațada. În locul acesteia, se va construi, probabil, o altă clădire, asemănătoare celor care compun centrul vechi al Craiovei.

Construită la începutul secolului XX, Casa cu Copaci a aparținut unui negustor. Fiicele acestuia au emigrat în SUA, iar propretatea a rămas până anul trecut nerevendicată. În timpul comunismului, aici a funcționat un magazin cu unelte din metal și din fier. Nu cu mult înainte de revoluția din `89, a început procesul de demolare a casei. Doar acoperișul a apucat să fie dărâmat. Suficient pentru ca natura să devină proprietara acestei case.

Conform unor surse, procesul de restaurare a fost oprit de primărie din cauza cererii de revendicare făcute în acest an de către proprietari.

Acoperișul casei este acum chiar vegetația din interiorul acesteia. De vis-a-vis se poate observa singurul element decorativ dinăuntru; o coloană. Casa cu Copaci sau mai degrabă Casa cu o singură coloană oferă un efect dramatic străduței Olteț. Poate că nici n-aș fi observat-o dacă nu priveam îngândurată orașul părăsit. Multe astfel de clădiri abandonate au fost în această perioadă, mai mult ca niciodată, o parte integrantă din orașe. Privit din stradă, întregul oraș pare să fi tăcut. Iar noi am început să ne punem mai multe întrebări legate de locuire și locuință.

Surse: digi24.ro, cvlpress.ro

Text & Foto: Isabela Văduva

Dacă ți-a plăcut, susține proiectele noastre!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top