Mă numesc Dan Ciupureanu și locuiesc la Paris.

Pe data de 7 aprilie am avut frisoane puternice, am tremurat douăzeci de minute fără oprire, apoi, vreo câteva zile, m-a durut tot corpul. Mă durea spatele în dreptul plămânilor, când respiram sau când mă întindeam în pat, ca și cum aș fi avut înfipt un țăruș.

A început tusea seacă, dureri în piept, o oboseală teribilă, am făcut febră și în a șaptea zi am început să nu mai mă dau jos din pat, când a venit și salvarea că nu mai puteam să respir. Aveam niște dureri de cap oribile, pe care le mai atenuam cu Paracetamol, singurul tratament pe care l-am luat și pe care medicii mi l-au propus.

Mi-au zis că nu au locuri la spital și că trebuie să mă izolez de cei din casă. Nu m-au testat, invocând motivul că nu au teste și nu-i testează decât pe cei foarte grav bolnavi. M-au băgat într-o bază de date Covid19 și mi-au dat o aplicație cu niște chestionare despre simptome pe care trebuie să le completez zilnic. Apoi m-au sunat în fiecare zi, să mă monitorizeze, legat de evoluția bolii. A zecea zi a fost cea mai rea, până spre seară când, după ce mi-a trecut febra și am transpirat abundent, am prins energie și am simțit că pot să respir, după ce bolisem câteva zile la pat.

Nu mi-a fost frică de moarte, ajungând la concluzia că dacă este foarte aproape trece și frica care apare cel mai des când te gândești, dar nu ai nimic, când moartea îți suflă în ceafă și te obișnuiești. Cea mai rea este izolarea față de cei dragi, când îți vine să-ți săruți nevasta, s-o mângâi sau s-o ții în brațe și nu dormi cu ea, sau când auzii copiii jucându-se și nu poți merge la ei, când orele trec ca niște săptămâni întregi, pereții vin spre tine ca o menghină, când nu ai starea necesară să citești o carte, să vezi un film până la capăt sau să te bucuri de muzica radioului.

Nu sfătuiesc pe nimeni nimic, că nu sunt în măsură, dar pot spune că nu am avut contact cu nimeni și nu am ieșit decât la magazin, dovada că virusul se poate lua de oriunde, chiar dacă te protejezi, așa cum am făcut-o eu. Dacă Dumnezeu mi-a dat a doua șansă, poate coincidență sau nu, chiar în Vinerea mare, cred că viața mea de acum înainte se va schimba în bine și în fructificarea tuturor micilor sau marilor oportunități de a trăi cu adevărat. Coronavirus sau nu, am trecut printr-o cumpănă din care am învățat multe.

Text & Foto: Dan Ciupureanu

Dacă ți-a plăcut, susține proiectele noastre!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top