
Irina Fodor a decis să vorbească deschis despre dinamica relației pe care o are cu Răzvan Fodor atunci când camerele nu sunt pornite. Prezentatoarea TV, căsătorită cu actorul și prezentatorul din 2010, a făcut dezvăluiri sincere despre atmosfera din casa lor și modul în care gestionează tensiunile care apar inevitabil într-o familie.
Relația Irinei cu Răzvan durează de 17 ani, perioadă în care cei doi și-au întemeiat o familie și au devenit părinții unei fetițe, Diana. Cu toate acestea, Irina spune că nu a existat niciodată o ceartă cu adevărat serioasă între ei.
„Nu ne-am certat niciodată dintr-un motiv grav. Au fost doar mici ciondăneli pentru lucruri mărunte, care atunci păreau mari, dar acum îmi dau seama cât de neimportante erau. Am o regulă simplă: dacă mă întreb «Peste trei ani va mai conta motivul supărării?», iar răspunsul e nu, înseamnă că nu merită să pierd timp și energie”, a explicat prezentatoarea.

Irina recunoaște că, fiind de origine din Buzău, are o fire mai aprigă și este cea vocală în casă. Ea mărturisește că uneori ridică tonul, dar doar în situații banale de zi cu zi, fără ca discuțiile să degenereze vreodată.
„Eu sunt mâna de fier în familie. Mai ridic tonul, mai pierd câte un papuc, că așa sunt eu – moldoveancă iute. Sunt cea țâfnoasă dintre noi, nu pot să neg. Mă aprind repede dacă nu sunt puse lucrurile la locul lor sau dacă nu se ține cont de ce am spus. Dar toate sunt doar cicăleli de gospodină, nu certuri adevărate”, a spus Irina, subliniind că în 17 ani nu au ajuns niciodată la o confruntare serioasă.
Prezentatoarea a glumit la final, spunând că „își face cruce” să nu fie deochiată după o asemenea afirmație, însă este recunoscătoare pentru armonia din familia lor.
Sursa foto + text: Libertatea.ro


