
Adela Popescu (38 de ani) a atras din nou atenția fanilor cu cele mai recente imagini din vacanța petrecută în Thailanda, unde îl însoțește pe soțul ei, Radu Vâlcan, aflat la filmările noului sezon „Insula iubirii”. Vedeta s-a fotografiat în costum de baie, etalând o siluetă tot mai tonifiată, rezultat al unui stil de viață mai activ și al unei alimentații echilibrate.
Radu Vâlcan, fotograful dedicat al soției sale
Mândru de transformarea Adelei, Radu Vâlcan nu ratează nicio ocazie să o surprindă în cele mai frumoase ipostaze pe plajă. Imaginile au fost publicate pe Instagram, iar comentariul vedetei a stârnit zâmbete:
„Sunt tentată să spun că i-a fost foarte dor de mine, ținând cont că mă pozează cum mă prinde. Și i se pare că Cindy Crawford e glumă pe lângă soția lui din Susani. Glumă, glumă, dar cam asta e situația. Poate doar înălțimea și trăsăturile feței ne diferențiază. Dar cam atât 😄”, a scris Adela cu umor.
Adela Popescu, într-un proces de redescoperire personală
Mamă a trei copii, Adela a mărturisit că, pe măsură ce cei mici au crescut, a început să își acorde mai mult timp și atenție. Vedeta merge regulat la sală și este atentă la alimentație, însă recunoaște că după a treia sarcină i-a fost mai greu să slăbească.
„Am rămas cu 3-4, uneori chiar 5 kilograme în plus, pe care nu reușeam să le dau jos. Înainte funcționa imediat dacă renunțam la pâine sau dulciuri. Acum nu mai merge. Poate și din cauza oboselii, cedez mai ușor în fața poftelor. Dacă îmi e poftă de ceva dulce, îmi spun: eh, o viață avem”, a povestit sincer Adela.
În prezent, ea urmează un program de remodelare corporală și se bucură că reușește să se pună din nou pe primul loc:
„Nu că înainte nu aveam grijă de mine, dar acum îmi dedic concret timp. Mă prioritizez.”
Fanii au fost încântați de postările din Thailanda, apreciind atât forma fizică de invidiat a vedetei, cât și autenticitatea cu care își împărtășește experiențele de viață.
Sursa foto + text: Libertatea.ro




