
Actriţa şi prezentatoarea Adela Popescu a dezvăluit recent cum a reuşit să spună “la revedere” celor 5 kilograme în plus şi să îşi recapete silueta într-o manieră sănătoasă şi durabilă.
Potrivit spuselor ei, cheia succesului a fost combinarea unui stil alimentar echilibrat cu o atenţie sporită la obiceiurile zilnice — mai ales după ce a devenit mamă pentru a treia oară. În loc să opteze pentru diete drastice, Adela a ales să elimine gustările nesfârşite (mai ales cele din timpul serii, în faţa televizorului) şi să le înlocuiască cu variante mai simple: un măr, cuburi de gulie, iaurt sau snack-uri sănătoase.

De asemenea, vedeta a declarat că a adoptat meniul soţului ei, Radu Vâlcan — care are un stil de viaţă activ şi o alimentaţie atent planificată — şi astfel a venit mai uşor schimbarea. „Nu făceam eu întotdeauna alegerile potrivite, acum doar ne-am întâlnit pe acest drum”, a spus Adela în interviu.
Pe lângă alimentaţie, miscarea a devenit parte integrantă a rutinei sale: plimbări în parc cu copiii, sport uşor, remodelare corporală. Vedeta a explicat că, după vârsta de 30 şi ceva de ani, corpul nu mai răspunde la aceleaşi strategii de slăbire ca la început, astfel adaptarea e esenţială.
Sursa foto + text: Libertatea.ro


