
Ernest, prezentatorul emisiunii „În căutarea adevărului” de la Kanal D, a vorbit deschis într-un interviu pentru revista VIVA! despre relația cu fiul său, Alex, în vârstă de 10 ani, și despre provocările pe care le întâmpină ca părinte în pragul adolescenței copilului său.
Echilibrul în educație, cheia pe termen lung
Ernest și soția sa pun accent pe o educație bazată pe echilibru, o abordare pe care prezentatorul o consideră esențială:
„Încerc să nu fiu nici prea dur, nici prea permisiv. E mult mai ușor să cazi într-o extremă, dar echilibrul este cel care dă roade pe termen lung. Îmi doresc să-l pregătesc pe Alex pentru viață, iar asta înseamnă să-l las să greșească și să învețe din propriile experiențe.”
El admite că părinții, în dorința de a-și modela copiii după așteptările lor, pot greși:
„Dinamicile sunt complexe, iar uneori ce ne dorim pentru ei nu se potrivește cu ceea ce sunt ei cu adevărat. Nici tata nu a fost încântat de deciziile mele, dar până la urmă am ajuns unde am ajuns.”

Tehnologia, cel mai mare „dușman”
Ernest a recunoscut că se confruntă cu o problemă tot mai frecventă în rândul părinților de astăzi: influența tehnologiei.
„Cel mai mare dușman al nostru este tehnologia. Alex vrea să fenteze regula, să petreacă mai mult timp pe telefon, iar aici intervine acea jonglerie despre care vorbeam. Dacă nu ești atent, îl poți pierde în favoarea anturajului, care are o influență uriașă la această vârstă.”
Prezentatorul a explicat cum încearcă să gestioneze astfel de situații:
„Când dă de greu și vine la mine, încerc să-i vorbesc calm. Nu-l cert, nu-l presez, ci îl ajut să înțeleagă unde a greșit și că cei din anturaj, uneori, nu-i vor binele. E greu, dar comunicarea deschisă este cheia.”
O relație bazată pe încredere
Deși există momente de tensiune, Ernest spune că relația cu Alex este una solidă.
„Ne mai ciondănim, dar Alex vine și ne spune ce are pe suflet, mai ales în privința relațiilor cu cei din jur. Asta contează cel mai mult – să știe că noi suntem aici pentru el, indiferent de situație.”
Pentru Ernest, educația fiului său este o provocare constantă, dar și o oportunitate de a-i oferi cele mai bune sfaturi pentru viitor. „Nu există o rețetă universală, dar încerc să procedez cât mai bine pentru Alex și să-i ofer sprijinul de care are nevoie.”