Wednesday, April 15

Iulia Vântur, mărturisiri emoționante despre viața între două lumi: „Trăiesc cu inima împărțită. Am două case, două familii, două rânduri de prieteni”

Iulia Vântur, mărturisiri emoționante despre viața între două lumi: „Trăiesc cu inima împărțită. Am două case, două familii, două rânduri de prieteni”

Iulia Vântur a revenit în România cu o poveste impresionantă: cântatul colindelor românești chiar în fața Papei Leon al XIV-lea, la Vatican. Invitată în emisiunea „La Măruță”, artista a povestit cum acest moment unic, încărcat de emoție, a făcut-o să se simtă „binecuvântată”.

Colinde românești în inima Vaticanului

Iulia a dezvăluit că experiența a fost specială încă din clipa în care a aterizat la Roma. A înregistrat colindele într-un studio celebru, sub îndrumarea lui Poo Bear, producător american care a colaborat cu Justin Bieber, Usher sau Mariah Carey.

Artista a ținut neapărat să ducă tradiția românească la Vatican și a ales să interpreteze colindul „La Betleem colo-n jos”, melodia pe care o cântă părinților ei în fiecare an de Crăciun.

„A fost o binecuvântare în adevăratul sens al cuvântului. Totul, de la momentul în care am ajuns la Roma până la înregistrări, a părut magic”, a mărturisit vedeta.

Iulia spune că acest colind are o semnificație aparte pentru ea: a fost piesa care a însoțit-o în primele proiecte artistice din India și pe care o cântă și astăzi la spectacole, inclusiv în hindi.

Totodată, artista a dezvăluit că pregătește și o melodie nouă pentru perioada sărbătorilor.

Iulia Vântur, mărturisiri emoționante despre viața între două lumi: „Trăiesc cu inima împărțită. Am două case, două familii, două rânduri de prieteni”

Viața în două țări: România și India

De aproape opt ani, Iulia Vântur își împarte viața între India și România. Spune că nu mai face planuri rigide și preferă să lase destinul să-i arate drumul.

„Nu știu unde mă va duce viața. Am învățat că toate lucrurile care mi se întâmplă sunt mult mai frumoase decât cele pe care le planific eu”, a spus Iulia.

Artista mărturisește că acum trăiește „cu două inimi”, având două locuințe, două familii și două grupuri de prieteni, în cele două țări.

„Mă simt binecuvântată că pot trăi așa. E minunat să ai două locuri în care te simți acasă”, a încheiat vedeta.

Sursa foto + text: Libertatea.ro