Sunday, May 24

Loredana Groza, imagini controversate cu un tânăr artist de 20 de ani: „Nu se mai știe de rușine!”

Loredana Groza, imagini controversate cu un tânăr artist de 20 de ani: „Nu se mai știe de rușine!”
Sursa foto + text: Libertatea.ro

Loredana Groza, una dintre cele mai cunoscute și îndrăznețe artiste din România, a stârnit din nou controverse după ce a apărut în ipostaze provocatoare alături de YNY Sebi, un trapper în vârstă de 20 de ani. Cei doi au colaborat pentru un videoclip care a generat reacții mixte din partea publicului, dar și critici dure pe rețelele de socializare.

În videoclip, Loredana și YNY Sebi sunt surprinși savurând un shot de tequila, iar gesturile lor au fost etichetate de unii internauți drept „deplasate” și „cringe”. Diferența de vârstă și stil dintre cei doi a atras comentarii negative, iar mulți au considerat colaborarea forțată.

„Melodia e faină, dar gestul pare exagerat, ca o fază dintre o sugar mommy și un young boyfriend” / „În ce lume trăim? Nu mai există respect pentru oameni în vârstă” / „Loredana are 54 de ani, ia și tu o fată mai tânără”, sunt doar câteva dintre comentariile apărute online.

Loredana Groza, imagini controversate cu un tânăr artist de 20 de ani: „Nu se mai știe de rușine!”
Sursa foto + text: Libertatea.ro

Loredana Groza, apariție incendiară în lenjerie intimă

În paralel, artista de 54 de ani a atras atenția și cu o ședință foto îndrăzneață, unde a pozat în lenjerie intimă. Loredana a purtat boxeri bej, un sutien argintiu strălucitor și cizme negre, înalte, cu toc gros, completând look-ul cu o coafură rebelă care i-a accentuat atitudinea senzuală.

Postarea a generat reacții polarizate, de la complimente entuziaste la critici acerbe. „Ai un corp superb! Bravo, Loredana!” / „Arăți demențial!” / „O divă sexy pentru vârsta ei!” au fost doar câteva dintre comentariile pozitive. În același timp, alții au fost mai sceptici: „Nu cred că ți se potrivește ținuta” / „Lore… eu zic să te mai îmbraci puțin.”

Nonconformistă și fără regrete

Loredana Groza continuă să își trăiască viața după propriile reguli, fără să fie afectată de valul de critici din mediul online. Între complimentele fanilor și ironiile detractorilor, artista demonstrează că îndrăzneala și autenticitatea sunt o parte esențială a personalității sale, menținându-se în centrul atenției și la 54 de ani.