Cătălin Bordea a povestit despre durerea pe care a trăit-o după divorțul de fosta sa soție, Livia Eftimie, care l-a înșelat cu cel mai bun prieten al său, Spike.
Actorul a mărturisit că acea trădare i-a provocat multă suferință, dar a reușit să treacă peste, oferind și câteva sfaturi celor care se află într-o situație similară.
Cătălin a explicat cum a reușit să nu mai caute vreo reconciliere cu Livia, subliniind că, în astfel de momente, este esențial să nu consumi alcool timp de șase luni. „În astfel de momente, cel puțin șase luni nu trebuie să bei nimic. Nici măcar o bere, două, nimic, pentru că altfel o să ai tendința să o suni sau să te duci la ea. Trebuie să rămâi mega lucid”, a spus comediantul.
Actorul a recunoscut că a fost o perioadă dificilă pentru el, mai ales că este din Moldova, unde tradiția consumului de alcool este puternică. „A fost greu pentru un moldovean să nu bea deloc. Mă rătăceam în pădure. Nu ascultam muzică tristă, ...
