„Pe drumul gustului”: Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu pornesc într-o aventură culinară la PRO TV
Trei dintre cei mai apreciați chefi din România – Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu – pornesc într-o aventură culinară inedită în noua emisiune „Pe drumul gustului”, care va fi difuzată la PRO TV începând cu 28 iulie 2025, în fiecare luni și marți, de la ora 21:30.
În acest show, gastronomia devine o călătorie autentică, în care cei trei prieteni și rivali explorează România și alte colțuri ale lumii în căutarea celor mai autentice rețete. În fiecare episod, unul dintre chefi propune o destinație și o rețetă locală, iar ceilalți doi trebuie să reproducă preparatul folosind doar ingrediente obținute la fața locului. La final, localnicii și chef-ul care a lansat provocarea aleg cine s-a apropiat cel mai mult de gustul original.
„Este primul format în care publicul ...