
Anul 2024 a adus cu sine o serie de transformări majore pentru Vica Blochina. Pe lângă atingerea siluetei mult dorite, după o intervenție de micșorare a stomacului, ea a descoperit și o nouă pasiune. Blondina s-a orientat spre o pseudoștiință și intenționează să devină expertă în acest domeniu. Despre ce este vorba?
Recent, Vica Blochina a apărut într-o emisiune de televiziune, unde a vorbit despre schimbările din viața ei. A recunoscut că s-a transformat radical în ultima vreme și că își prioritizează altfel activitățile. Vedeta a dezvăluit că a renunțat la vicii și la o viață plină de distracții pentru a se dedica în mod serios studiului. Se pare că de ceva timp, Vica Blochina este atrasă de numerologie și își dorește să devină o specialistă în acest domeniu. Prin urmare, vedeta își petrece cea mai mare parte a timpului studiind această pasiune nouă.
„Nu mai caut distracții, alcool, gata, concentrează-te și învață. E o alegere bună. Mereu m-a intrigat acest domeniu, îmi doresc să fac ceva care să aibă un impact concret. Numerologia te învață să-ți înțelegi dorințele, să-ți descoperi energia ghid și îți oferă instrumentele necesare pentru a acționa în consecință. Este cea mai veche știință de pe planetă și trebuie să o luăm în serios. A fost descoperită de Pitagora, iar teoria sa este încă relevantă și azi. Toți liderii au consultanți numerologici”, a dezvăluit Vica Blochina în cadrul emisiunii Xtra Night Show.
Tot în această emisiune, Vica Blochina și-a expus cunoștințele acumulate până în prezent și a discutat despre anul 2024 din perspectivă numerologică, avertizând că va fi un an extrem de dificil pentru mulți.
„Anul 2024 este un an karmic, iar fiecare individ are o cifră specifică. Va fi un an extrem de provocator, mai ales pentru cei cu cifra 8. Unii s-ar putea confrunta cu dificultăți financiare sau alte obstacole, însă cei care au trăit în conformitate cu principiile lor vor fi răsplătiți generos”, a adăugat Vica Blochina.
Citeste si:
-
Aroma și productivitatea: Cum uleiurile esențiale pot îmbunătăți concentrarea și performanța la locul de muncă
Când lipsa de energie și apatia încep să își pună amprenta asupra calității vieții tale,…
-
Ce este politica de retur?
Politica de retur este un aspect esențial al serviciului pentru clienți și joacă un rol…
-
Zanni și Ana Porgras și-au împăcat neînțelegerile la trei ani de la despărțire. Ce s-a întâmplat, de fapt, în cadrul emisiunii "Survivor All Stars" de la Pro TV?
Zanni și Ana Porgras au făcut pace după trei ani de la despărțire, o…


