
Vlăduța Lupău, una dintre cele mai iubite artiste de muzică populară din România, a vorbit deschis despre modul în care reușește să îmbine viața profesională cu cea de familie. Invitată la filmările pentru Protevelionul 2026, artista a mărturisit că a găsit echilibrul perfect între scenă și rolul de mamă.
„Cred că am un echilibru și un sprijin foarte bun acasă. Când sunt cu familia, mă concentrez doar pe copii și pe tot ce ține de ei. Mă joc, mă pun în patru labe, mă prostesc cu Iair și Isaia, mă fac SpiderMan – toate personajele posibile”, a povestit Vlăduța.
Artista a explicat că, atunci când pleacă de acasă, se deconectează complet de la grijile zilnice: „Îi urmăresc pe cameră, vorbesc cu ei, dar încerc să nu plâng după ei. Știu că sunt pe mâini bune și că totul e în regulă. Eu îmi fac treaba cât de bine pot.”

În ceea ce privește proiectele sale muzicale și campaniile de promovare, Vlăduța spune că le organizează doar în momentele libere: „Lucrez noaptea sau atunci când copiii sunt la grădiniță. Așa reușesc să mă ocup de toate fără să pierd timp prețios cu ei.”
Tot în cadrul interviului, artista a vorbit și despre sprijinul important pe care îl primește din partea soacrei sale. „Mă înțeleg bine cu soacra mea. Sigur, mai avem mici discuții, dar le depășim. Ea ne ajută foarte mult. În prima parte a zilei o sprijină pe cumnata mea, iar de la ora trei până seara e la noi. Biata de ea, e ca într-un schimb continuu! Lumea crede că vine doar la mine, dar o ajută și pe cumnata mea. Și mai avem o doamnă care ne ajută dimineața, când trebuie să plecăm undeva”, a povestit artista.
Relația dintre Vlăduța Lupău și soacra sa pare una solidă, bazată pe respect și sprijin reciproc, chiar dacă, așa cum recunoaște artista, nu lipsesc micile neînțelegeri de familie.
Sursa foto + text: Libertatea.ro


