
La 53 de ani, Andreea Esca continuă să fie una dintre cele mai carismatice și admirate prezențe de pe micul ecran. Mereu zâmbitoare și deschisă, prezentatoarea de știri de la Pro TV nu se sfiește să vorbească sincer despre micile imperfecțiuni care o fac… umană.
Recent, într-o discuție amuzantă în mediul online, vedeta a dezvăluit un detaliu fizic pe care puțini l-au observat de-a lungul anilor.
„Nu știu ce zice societatea. Nici nu cred că a observat, dar primul meu cameraman, în 1992, mi-a spus că am o deviație de sept. Dacă te uiți din profil, se vede că nasul e puțin într-o parte. Mi-a recomandat atunci să le spun băieților din studio cum să-mi pună lumina, ca să nu se observe. Cam ăsta ar fi ‘defectul’ meu”, a povestit Esca în glumă, într-un video postat de DJ Luiza Sabău.

Autoironie și atitudine relaxată
De-a lungul timpului, Andreea Esca a arătat că nu se lasă afectată de zvonuri sau critici, ci preferă să le trateze cu umor. După ce presa a speculat frecvent pe tema salariului său de la Pro TV, vedeta a ales să transforme subiectul într-o glumă recurentă.
„Tot ce fac profesional este doar contra cost, pentru sume considerabile, bineînțeles”, a spus ea, râzând, în mai multe interviuri.
Tot cu aceeași autoironie, prezentatoarea a povestit vara aceasta că aparițiile sale tot mai dese pe rețelele sociale, alături de copiii ei – Alexia și Aris – ar avea o motivație… financiară.
„Da, m-au plătit foarte bine. Mi-au dat bani și m-au convins! A fost un job plătit, extraordinar de bine, de altfel. Ne place foarte mult să creadă lumea că așa este”, a glumit Esca.
Elegantă, asumată și mereu cu un strop de umor, Andreea Esca demonstrează că în spatele unei cariere impecabile se află o femeie autentică, care nu se teme să vorbească despre imperfecțiuni sau să râdă de sine. Poate tocmai de aceea, rămâne una dintre cele mai iubite figuri din televiziunea românească.
Sursa foto + text: Libertatea.ro


